bucuria peștilor

Uneori, mici amănunte relevă lucruri importante despre cei din jurul nostru. Astfel, într-o zi, copiii aveau de spus o poveste pornind de la o imagine. Povestea lui D. fuse următoarea:

Când eram mic aveam un acvariu cu lămpi. Și am observat că atunci când aprindeam lumina peștii se bucurau.

O poveste ce arată multă sensibilitate, nu credeți?

Anunțuri

Mătușa Julia și condeierul

„A pus la pick-up un alto din piesele lui Albioni, Vivaldi și Scarlatti, deoarece consideră că, pentru gravele umbre din spiritul său, câteva ore venețiene, baroce și superficiale vor fi un leac potrivit. Cufundat în moliciunea caldă a jilțului de piele, cu pipa scoțiană din spumă de mare în colțul gurii și scoțând nori de fum, închise ochii și așteptă ca muzica să-și înfăptuiască inevitabilul miracol. Se gândi că aceasta era o ocazie privilegiată pentru a pune la încercare norma morală, pe care și-o însușise încă din tinerețe, potrivit căreia era preferabil să-i înțelegi pe oameni, în loc să-i judeci”   Mătușa Julia și condeierul de Mario Vargas Llosa

 

Eclipsă totală

Melancolie, Paul Verlaine

Somn negru s-a întins
Pe-ntreaga-mi fiinţă,
Orice vis s-a stins.
Dormi, orice dorinţă!

Nimic nu mai vreau
Nu mai ştiu ce este
Nici bine, nici rău.
Ce tristă poveste!

Ca un leagăn sunt
Mişcat fără vrere
Pe-un gol de mormânt

Tăcere! Tăcere!

 

Unei rațiuni, Arthur Rimbaud

O bătaie a degetului tău pe tobă descarcă toate sunetele și începe noua armonie.
Un pas al tău e ridicarea noilor oameni și pornirea lor.
Capul tău se sucește: noua iubire! Capul tău se întoarce: noua iubire.
”Schimbă-ne ursitele, cerne urgiile, începând cu timpul”, îți cântă copiii aceștia. ”Înalță oriunde ființa sorților noștri și a jurămintelor noastre”, ți se roagă.
Venise dintotdeauna, tu care vei merge pretutindeni.

Vocale, Arthur Rimbaud
A negru, E alb, I rosu, U verde, O de-azur,
Latentele obârsii vi le voi spune-odata;
A – golf de umbra, chinga paroasa-ntunecata
A mustelor lipite de-un hoit, jur împrejur;

E – corturi, aburi candizi, umbela-nfiorata,
Regi albi, ghetari ca lancii trufase, de-otel pur;
I – purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri
Cuprinsa de mânie, sau de cainta beata;

U – cicluri, framântare a verzilor talazuri,
Adânca, pace-a turmei ce paste pe izlazuri
Si-a urmelor sapate pe frunti de alchimie;

O – trâmbita suprema cu tipatul ciudat,
Taceri pe care Îngeri si Astri le strabat
– Omega, raza-n Ochii sai, pururi viorie!

Rămășițele zilei

”Se pare că era o poveste adevărată despre un majordom care își însoțise stăpânul în India și servise acolo mulți ani, păstrând și printre membrii indigeni ai personalului același nivel ridicat pe care îl demonstrase în Anglia. Într-o după-amiază, acest majordom a intrat în sufragerie cu intenția evidentă de a se încredința că totul era pregătit pentru cină și a observat un tigru tolănit sub masă. Majordomul a părăsit sufrageria în liniște, având grijă să închidă ușile după el, și s-a îndreptat calm spre salonul unde stăpânul său își bea ceaiul împreună cu câțiva musafiri. Ajuns acolo, i-a atras atenția stăpânului, tușind politicos și șoptindu-i apoi la ureche: ”Îmi pare foarte rău, domnule, dar se pare că avem un tigru în sufragerie. Poate că îmi veți permite să folosesc carabina cu douăsprezece focuri?”                 Și, potrivit legendei, câteva minute mai târziu, stăpânul și invitații săi au auzit trei împușcături. Când majordomul a reapărut în salon după câtva timp, ca să umple ceainicele, stăpânul l-a întrebat dacă totul era în regulă.                                                                    -În perfectă ordine, vă mulțumesc, domnule, venise răspunsul. Cina va fi servită la ora obișnuită și îmi face plăcere să spun că până atunci vor fi îndepărtate urmele vizibile ale recentei întâmplări.’

Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro

Cuțitul nefilozofic

„176.  Dac-aș fi întrebat care e cel mai nefilozofic lucru pe lume aș spune „cuțitul”. (Cel mai filozofic, șenila). Separația e dezastrul în filozofie: subiect-obiect, suflet-corp, aci-dincolo, coruptibil-incoruptibil, conștiință-existență, eu-lume…

Se poate tăia o pâine, nu se poate tăia un cântec, un adevăr, o iubire.

Iubirea sufletului pentru trup. A eului pentru lume. A Ideii pentru real. Dar a venit Aristotel, fiul de medic….”‘         Constantin Noica, Carte de înțelepciune

Arta circului la castel

Azi am avut ocazia de a revizita Castelul Cantacuzino, castel contruit după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Construcția terminată în 1911 de către prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul) și soția lui Ecaterina Băleanu este încă impunătoare.

O legendă spune că prințul ar fi vrut să paveze curtea cu monede de aur. Cerând voie pentru aceasta regelui Carol I i se spune că dacă monedele ar fi puse cu fața ar fi călcată în picioare regalitatea, figura regelui fiind pe monedă, dacă ar fi puse cu fața cealaltă ar fi călcată în picioare stema. Așa că el se hotărăște să pună monedele pe cant, acolo unde scrie Nihil Sine Deo, dar nu reuși să termine de pavat curtea.

Astăzi, castelul găzduiește expoziții de pictură. Am văzut expoziția Arta Circului unde erau expuse litografii ale lui Toulouse Lautrec, lucrări de ale lui  Hilaire și chiar ale lui Marc Chagall. Povestea, culoarea și dinamica din operele celor trei se îmbină perfect la castelul Cantacuzino.

 

 

Dăruind ce nu ai

Într-un extraordinar text al poetului francez Michaux este vorba de un candidat la călugărie care-i mărturisește starețului mânăstirii unde ar dori să fie primit: să știți , Părinte, că nu am nici credință, nici lumină, nici esență, nici încredere în mine și nici nu cred că poate să-mi fie cu putință să-mi fiu mie însumi de ajutor și cu atât mai puțin altora. Nu am nimic.

Răspunde starețul:

Ce-are a face! Nu ai credință, însă dîndu-o altora, o vei avea și tu. Căutând-o pentru altul, o vei dobândi. Pe fratele acesta, pe aproapele tău trebuie să-l ajuți cu ceea ce nu ai. Nu din prisosul, nu din puținul tău, ci din neavutul tău. Dăruind altuia ceea ce nu ai-credință, lumină, încredere, speranță-le vei dobândi și pentru tine.

Trebuie să-l ajuți cu ceea ce nu ai.

Dând ce nu ai , dobândești și tu ceea ce ai dat altuia.

*Din scrisoarea trimisă de la București de către Părintele Nicolae Steinhardt la Mânăstirea Rohia Părintelui Justin

https://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2010/04/12/audio-daruind-vei-dobandi/