Livretul lui Grecu de la Salonic

Nu prea discut cu tatăl meu. Evident că numai el este de vină pentru acest lucru:). Dar iată că într-o după-amiază ne găsirăm amândoi dornici de odihnă sub salcia din curte. După ce ne tachinarăm un pic ne propunem să încercăm să discutăm ceva. Și așa ajungem să ne contrazicem asupra basmului Soacra cu trei nurori și chiar a lui Petre Ispirescu. Apoi începem să discutăm despre oamenii care trec pe stradă. Știm că nu-i frumos dar nu ne pasă. Și așa, văzându-l pe M., ajungem la LIVRET. Mă întreabă: – Ai văzut livretul? Eu, curioasă, întreb repede: Ce livret? Și povestea începe.

M. fratele bunicului are un livret de pânâ în  1900. Ar fi aparținut străstrăbunicului, Grecul de la Salonic. Fug repede în stradă după nea M., bătrânelul de 80 de ani. Îl găsesc înconjurat de alți bătrânei. Precipitată toată îi spun că vreau livretul!

Reacția bunelului este comică tare. Speriat îmi spune că nu îl are. Este înduioșătoare gingășia prin care bătrâneii au grijă de lucrurile vechi, frica de a le pierde. Atunci încep să-i spun că vreau să văd dacă ne-am trage din greci. Văd cum ochii i se umezesc și pare cuprins de emoție. Îmi spune: Cum tu nu știi că străbunicul a fost Stancu Grecu de la Salonic? Da. Hai că îl caut să îți arăt. Nu înțeleg de ce nu vorbisem prea mult nici cu fratele bunicului. Cred că nu sunt prea comuncativă. Sunt sfătuită să discut cu o mătușă îndepărtată care știe mai multe. Sigur voi face asta. Nu știu prea multe despre neamul meu. Poate îmi fac și genealogia. Merg și la Salonic.

Este trist că nu știm prea multe despre cei apropiați nouă. Sunt oameni care au trăit multe și au ce povesti. Eu îmi voi programa săptămânal câte un bătrânel.

Voi ce știți despre străstrăbunicul vostru?

salonic-2

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s