Forma(ta)rea profesorilor

Astăzi, 24 septembrie, a avut loc o conferință a SSMR  despre rolul educației matematice.

Primul invitat, prof. Gunter Turner ,  a explicat care este situația matematicii în Germania. Astfel, el a început cu enumerarea principalelor roluri ale matematicii:

  1. de a recunoaște experințe și observații din jurul nostru ținând cont de paternul matematic
  2. matematica este o creație mentală unică în felul său
  3. matematica este principalul domeniu pentru rezolvarea problemelor, aceasta fiind inima matematicii

Tot dumnealui a împărtășit experiența Germaniei în ceea ce privește testele Pisa. Dacă la început s-au obținut rezultate slabe apoi acestea s-au îmbunătățit după zece ani de schimbări lente. Prezentarea a fost interesantă dar ne-a arătat că problemele pe care le întâmpinăm noi există și în Germania. Dar aici profesorii debutanți sunt luați sub grija unui profesor cu experiență și ajutați. Și învățământul este mai bine finanțat. A tras atenția asupra finanțării din alte surse amintind chiar și C&A care acordă sponsorizări pentru studiul matematicii.

Un alt invitat Bharath Sriramant de la Universitatea din Montana a subliniat ceva foarte important:

Curriculum  can  impact  one’s perspective of the course of history!

Aici insistând asupra faptului că motivațiile  politice orientează studiul matematicii într-o direcție ce nu este dorită neapărat de matematicieni. El reamintește și etapele dezvoltării matematicii în S.U.A. Dacă a fost New Math (1959-1970) ce-și propunea to show to the children  Why’s of maths instead of the Hows, în 1970 s-a revenit la vechea abordare până în 1989 când NCTM a elaborat Curriculum and Evaluations Standards for School Mathematics.

Un alt subiect atins a fost cel al testelor Pisa. S-au arătat statistici și clasamente dar s-au dat și explicații pentru anumite rezultate. Ca de exemplu, cei din Shangai au rezultate foarte bune deoarece s-au pregătit pentru un astfel de examen. Tot aici, examenul de intrare la Universitate, gaokao, este foarte dur. De asemenea, au fost excluși din testări elevii ce proveneau din medii defavorizate educațional.

S-a discutat și despre aplicațiile practice ce ar trebui prezentate. S-a spus că ar trebui prezentate mai multe axiome și nu simplificat sistemul axiomatic. Poți să te închei la nasturele cămășii și cu mâna pe la spate dar nu fără niciuna.

Așadar, „Never doubt that a small group of thoughtful, committed people can change the world. Indeed, it’s the only thing that ever has” Margaret Mead

Domnul Profesor Radu Gologan a atras atenția că de multe ori formalizarea exagerată prezentă în manualele de matematică face ca noțiunea matematică să nu fie înțeleasă în profunzimea ei. Tot dumnealui a evocat un moment frumos din trecut. În 1935, la celebrarea a 40 de ani de existență a Gazetei Matematice regele Carol al II lea a ținut un discurs. A fost prezent și Gh. Țițeica. La celebrarea de la Călărași a 120 de existență nu a fost prezent niciun oficial. Din nefericire, SSMR ca și instituție nu are un rol marcant în societatea de astăzi. Reunește oameni valoroși în domeniul matematicii dar vocea lor  încă nu este auzită.

Domunul prof. D. Ștefănescu a subliniat, printre altele, și  importanța organizării unor prelegeri de matematică deschise publicului larg. S-au evocat demersul lui Iorga de la Văleni și revista Natura.

Și au mai fost multe spuse. A fost o întâlnire a minților dar și a sufletelor. Ideile urmăreau probleme globale și luau naștere din preocuparea sinceră față de școala de matematică.

Inchei cu o glumă, deși au fost mai multe.:)))

N.B. Titlul aparține dl. prof. Cătălin Gherghe care a făcut o genială sinteză la care sperăm că vom avea acces curând.

Anunțuri

Nevoia de cîrjă

Deși filmul începea cu imaginea neputincioasă  a lui Margaret Thatcher  pot spune că mi-a plăcut filmul Doamna de Fier. Este printre altele un film despre determinare, putere și curaj. Mi-a plăcut mult sceana în care Meryl Streep spune ceva de genul: azi toată lumea simte dar nimeni nu mai gândește.

Rezonez cu ideea aceasta. Este adevărat că rațiunea fără a fi filtrată de simțire naște monștri dar păgubos  mi se pare și avântul acesta terapeutic. Așa cum spunea Aurora Liiceanu nevoia de cîrjă. Căutăm în exterior forță dar în interiorul nostru avem destulă.

Da, este drăguț să ne dezvăluim vulnerabilitatea, să ne împărtășim tristețile. Dar este drăguț și să ne ascundem lacrimile și să căutăm să reușim în proiectele noastre.

Dar Margaret spune mai bine:

 

Livretul lui Grecu de la Salonic

Nu prea discut cu tatăl meu. Evident că numai el este de vină pentru acest lucru:). Dar iată că într-o după-amiază ne găsirăm amândoi dornici de odihnă sub salcia din curte. După ce ne tachinarăm un pic ne propunem să încercăm să discutăm ceva. Și așa ajungem să ne contrazicem asupra basmului Soacra cu trei nurori și chiar a lui Petre Ispirescu. Apoi începem să discutăm despre oamenii care trec pe stradă. Știm că nu-i frumos dar nu ne pasă. Și așa, văzându-l pe M., ajungem la LIVRET. Mă întreabă: – Ai văzut livretul? Eu, curioasă, întreb repede: Ce livret? Și povestea începe.

M. fratele bunicului are un livret de pânâ în  1900. Ar fi aparținut străstrăbunicului, Grecul de la Salonic. Fug repede în stradă după nea M., bătrânelul de 80 de ani. Îl găsesc înconjurat de alți bătrânei. Precipitată toată îi spun că vreau livretul!

Reacția bunelului este comică tare. Speriat îmi spune că nu îl are. Este înduioșătoare gingășia prin care bătrâneii au grijă de lucrurile vechi, frica de a le pierde. Atunci încep să-i spun că vreau să văd dacă ne-am trage din greci. Văd cum ochii i se umezesc și pare cuprins de emoție. Îmi spune: Cum tu nu știi că străbunicul a fost Stancu Grecu de la Salonic? Da. Hai că îl caut să îți arăt. Nu înțeleg de ce nu vorbisem prea mult nici cu fratele bunicului. Cred că nu sunt prea comuncativă. Sunt sfătuită să discut cu o mătușă îndepărtată care știe mai multe. Sigur voi face asta. Nu știu prea multe despre neamul meu. Poate îmi fac și genealogia. Merg și la Salonic.

Este trist că nu știm prea multe despre cei apropiați nouă. Sunt oameni care au trăit multe și au ce povesti. Eu îmi voi programa săptămânal câte un bătrânel.

Voi ce știți despre străstrăbunicul vostru?

salonic-2

 

„Drept între popoare” :scoțiana Jane Haining

În Church of Scotland’s World Mission Council, o biserică din Edinburgh, Scoţia a fost găsit testamentul scris de mână al scoţienei care a refuzat să abandoneze în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial fetiţele pe care le îngrijea la o şcoală din Budapesta. Jane Haining a primit premiul  Yad Vashem, institutul fondat în Israel în memoria victimelor Holocaustului, ea fiind singura persoană de origine scoţiană care a câştigat titlul de „Drept între popoare” acordat persoanelor de alte religii sau confesiuni care şi-au riscat viaţa pentru protejarea evreilor în timpul nazismului. Haining s-a mutat în Budapesta la începutul anilor ’30, unde a lucrat ca directoare a unei şcoli de fete, după ce în Scoţia lucrase într-un adăpost pentru copiii. Din cei 315 copii de care avea grijă, majoritatea erau evrei. În 1939, odată cu începerea războiului, ea era plecată în concediu, în Cornwall, dar imediat s-a întors în Ungaria. Când trupele naziste au intrat în Budapesta, în martie 1944, Jane a fost arestată, fiind suspectată şi de spionaj. Asupra ei au fost puse 8 capete de acuzare, inclusiv cel că asculta ştirile la radio BBC. În luna mai a ajuns la Auschwitz, rezistând până în august, când a murit. În testament, Jane şi-a justificat alegerea: „Dacă copiii au avut nevoie de mine în zile cu soare, câtă nevoie au acum, în aceste zile de întuneric?” În 2010, ea a fost medaliată postmortem de către Marea Britanie: Erou al Holocaustului. De asemenea, o stradă în Budapesta îi poartă numele. (sursa http://www.historia.ro)

Îmi pare rău!

Pentru unii dintre noi să spunem: Îmi pare rău ! este un lucru greu. Poate pentru că am fost crescuți în ideea că ne cerem scuze doar atunci când greșim. Și este greu să îți recunoști greșeala.

Dar dacă totuși avem curajul de a spune îmi pare rău putem avea diferite răspunsuri.

Unul ar fi ca și celălat să-și asume o parte din vină. Celălalt ar fi ca celălalt să-și asume un rol  de victimă și să te facă să te simți și mai rău. Se poate întâmpla ca pe moment să nu fii auzit dar scuzele tale vor rămâne. Dacă spunem că ne pare rău, deși nu suntem prea convinși,  ne vom simți mai bine oricum.

Având în vedere că într-o relație sunt doi oameni și o dinamică ideal ar fi dacă am fi ca în teorema :  Îmi pare rău dacă și numai dacă și ție îți pare rău.

Și știu și modalitatea perfectă de a o spune: un-buchet-de-zambete-si-flori-iti-daruiesc-pentru_613f9883563b53

N.B. acest articol este în lucru deci nu are pretenția la o mare acuratețe științifică