zece nevoi umane

Anunțuri

Pierderea memoriei

Scrisoarea lui Umberto Eco către nepoțelul său

Dragul meu nepot,

nu aș dori ca această scrisoare de Crăciun să fie prea în stilul lui De Amicis (autorul cărții pentru copii Cuore – N.Tr.) și să-ți dea sfaturi legate de iubirea pentru semeni, pentru patrie și pentru lumea în care trăim, sau alte lucruri de acest gen. Oricum nu i-ai da ascultare și, la momentul punerii ei în practică, (tu adult iar eu de mult plecat spre alte zări) sistemul de valori probabil că se va fi schimbat atât de mult, încât recomandările mele ți s-ar părea depășite.

Așa că aș dori să mă opresc asupra unei singure recomandări, pe care vei putea să o pui în aplicare încă de pe acum, în vreme ce navighezi pe iPad, pe care nu voi face greșeala să-l ponegresc, nu numai pentru că aș părea un bunic ramolit, dar și pentru că și eu mă folosesc de un iPad. Cel puțin pot să-ți recomand, dacă din întâmplare ajungi pe unul din sutele de site-uri porno care arată raporturile dintre două ființe umane, sau dintre o ființă umană și un animal, în mii de feluri, încearcă să nu crezi că asta înseamnă sex, un act destul de monoton, pentru că aceste site-uri pun în scenă un simplu scenariu care să te țină prizonier în casă ca să nu ieși și să te uiți la fete adevărate. Pornesc de la principiul că ești heterosexual, în caz contrar te rog să adaptezi recomandările mele la ce-ți face plăcere: dar uită-te la fete, la școală sau acolo unde mergi să te joci, pentru că fetele în carne și oase sunt de preferat iar într-o zi îți vor oferi satisfacții mai mari decât cele pe care le vezi pe Internet. Te rog să crezi în cuvintele unui om care are experiență mai multă decât tine (dacă n-ași fi făcut decât să mă uit la partidele de sex de pe computer, tatăl tău nu s-ar fi născut, iar tu cine știe unde ai fi, de fapt n-ai exista deloc).

Însă nu despre asta am dorit să-ți vorbesc, ci despre boala care a lovit generația ta și chiar și pe copiii mai mari decât tine, care probabil acum sunt deja studenți: pierderea memoriei.
Este adevărat că dacă-ți vine cheful să afli cine a fost  Carol cel Mare sau unde se află Kuala Lumpur nu trebuie decât să apeși câteva butoane iar Internetul îți răspunde imediat. Fă și asta atunci când trebuie, însă după ce ai căutat un răspuns, încearcă să ții minte, pentru a nu fi obligat să cauți a doua oară același răspuns atunci când îți va trebui pentru un proiect la școală bunăoară. Riscul este că, din cauză că știi că poți afla imediat de pe calculator răspunsul la orice întrebare, îți piere cheful de a memora acea informație. Este ca și cum, după ce ai aflat că pentru a ajunge pe strada Cutare sau Cutărică există autobuze sau metrouri care îți oferă posibilitatea de a te deplasa fără efort (sigur că este un mijloc foarte comod și trebuie să-l folosești de câte ori te grăbești) crezi că în felul acesta nu mai ești obligat deloc să mergi pe jos. Însă dacă nu mergi pe jos suficient devii “o persoană cu dizabilități”, așa cum se numește în ziua de astăzi o persoană în cărucior. Bine, știu că faci sport și că știi să-ți folosești trupul, dar să ne întoarcem, totuși, la creier.

Memoria este un mușchi precum cei de la picioare, dacă nu o pui la treabă se lenevește iar tu devii (din punct de vedere mintal) o persoană cu dizabilități, adică (spunând lucrurilor pe nume) un idiot. Iar în plus, așa cum pentru toată lumea există riscul ca la bătrânețe să dezvolte boala Alzheimer, una dintre metodele prin care se poate evita acest incident neplăcut este să-ți antrenezi permanent memoria.

Iată așadar dieta pe care ți-o propun. În fiecare dimineață învață câte o poezioară. Și eventual provoacă-i la concurs pe prietenii tăi, să vedeți cine își amintește mai bine. Dacă nu vă plac poeziile, faceți concurs cu echipele de fotbal, însă bagă de seamă că nu este suficient să știi ce fotbaliști joacă în prezent la AS Roma, învață cum se numesc și jucătorii altor echipe și, eventual, cum se numeau jucătorii mai vechi (…). Faceți concursuri de memorie, eventual cu cărțile pe care le-ați citit. Vezi dacă prietenii tăi își amintesc cum se numeau servitorii celor trei mușchetari plus D’Artagnan (Grimaud, Bazin, Mousqueton și Planchet)… Și dacă nu vei dori să citești ”Cei trei mușchetari” (și nici nu știi ce pierzi) faceți concurs cu una dintre poveștile pe care le-ați citit.

Pare un joc (și chiar este un joc) însă vei vedea cum memoria ta se va umple cu personaje, povești, amintiri de tot felul. Poate te-ai întrebat de ce la început computerele se numeau ”creiere electronice”: pentru că au fost concepute pe modelul creierului uman, însă creierul nostru are mai multe conexiuni decât un computer, este un fel de computer la purtător care crește și se întărește pe măsură ce îl folosești, în vreme ce calculatorul pe care îl ai pe birou, cu cât mai mult îl folosești cu atât își pierde din viteză și după câțiva ani ești nevoit să-l înlocuiești cu altul mai rapid. În schimb, de creierul tău poți să te folosești până la 90 de ani, iar la 90 de ani (dacă ți l-ai îngrijit cum se cuvine) își va aminti mai mult decât îți amintești tu în prezent. E pe gratis.

Există apoi memoria istorică, cea care nu se referă la faptele petrecute în timpul vieții tale, ci la ceea ce s-a petrecut înainte să te naști.

(…)

În prezent școala (pe lângă lecturile tale personale) ar trebui să te învețe să memorezi tot ce s-a întâmplat înainte de nașterea ta, însă se vede că nu prea reușește asta, pentru că mai multe cercetări arată că tinerii din ziua de azi, inclusiv studenții, dacă sunt născuți, să spunem, în 1990 nu știu ce s-a întâmplat în 1980 (ca să nu mai vorbim despre ce s-a întâmplat acum 50 de ani).
(…)
Însă de ce este așa de important să știm ce s-a întâmplat în trecut? Pentru că de multe ori trecutul te ajută să înțelegi prezentul și în orice caz, ca și cu echipele de fotbaliști, te ajută să-ți îmbogățești memoria.

Important de menționat că poți face asta nu doar cu ajutorul cărților și revistelor, ci și recurgând la Internet. Pe care trebuie să-l folosești nu doar ca să comunici cu prietenii tăi, ci pentru a intra în dialog cu istoria lumii (…)
Va veni momentul când vei îmbătrâni și te vei simți de parcă ai trăit o mie de vieți, pentru că va fi ca și cum ai participat personal la bătălia de la Waterloo, ai fost martor la asasinarea lui Iulius Cezar sau te-ai aflat la câțiva pași de Berthold Schwarz pe când amesteca substanțe într-un mojar sperând să producă aur și descoperind din greșeală praful de pușcă, sărind din cauza asta în aer (și bine a făcut). Alți prieteni de-ai tăi, care nu și-au antrenat memoria, au trăit însă o singură viață, pe a lor, și bănuiesc că a fost o viață destul de tristă și lipsită de mari emoții.

 

două vieți

Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămînă, sau o zi pe lună… Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina împrejurărilor, va descoperi într-o bună zi, cu surprindere, că nu s-a întâlnit niciodată cu el însuşi.

Nina Berberova în Trestia revoltată (2006)

Pasărea din colivie-Maya Angelou

Pasărea liberă dansează
pe aripile vântului
până ce suflul se opreşte
şi îşi înmoaie aripile
în razele aurii de soare
şi-ndrăzneşte să revendice întreg cerul.

Dar pasărea ce-o iscodeşte
din strâmta-i colivie
abia de vede printre
zăbrele de furie
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

Pasărea liberă visează la o altă boare
de vânturi calde suspinând prin
ramuri
şi larve grase aşteptând-o pe răzor
şi ea stăpână pe cerul întreg.

Dar pasărea din colivie e ţintuită pe-o tombă de vise
umbra ei ţipă speriată ca după un îngrozitor coşmar
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

ca. 1970, San Francisco, California, USA --- San Francisco: Poet Maya Angelou shown in photo from files dated 1970. --- Image by © Bettmann/CORBIS

ca. 1970, San Francisco, California, USA – San Francisco: Poet Maya Angelou shown in photo from files dated 1970. – Image by © Bettmann/CORBIS

răbdare, răbdare

Sf. Maxim Mărturisitorul

Parinte, spune-mi ce însemneaza a avea îndelunga rabdare? Si raspunse batrânul: A sta neclintit în împrejurari aspre si a rabda relele; a astepta sfârsitul încercarii si a nu da drumul iutimii la întâmplare, a nu vorbi cuvânt neîntelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinator al lui Dumnezeu. Caci zice Scriptura: „Pâna la o vreme va rabda cel cu îndelunga rabdare si pe urma i se va rasplati lui cu bucurie; pâna la o vreme va ascunde cuvintele lui, si buzele multora vor spune întelepciunea lui.” Acestea sunt semnele îndelungii rabdari. Dar nu numai acestea, ci propriu îndelungii rabdari mai este si a se socoti pe sine pricina încercarii. Si poate ca asa si este de fapt. Fiindca multe dintre cele ce ni se întâmpla, ni se întâmpla spre îndrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute, sau spre îndreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare. Cel ce socoteste asadar ca pentru una din acestea i-a venit încercarea, nu se razvrateste când e lovit, mai ales daca e constient de pacatul sau, nici nu învinovateste pe acela prin care i-a venit încercarea, caci fie prin acela fie prin altul, si a avut sa bea paharul judecatilor dumnezeiesti. Ci el priveste spre Dumnezeu si-I multumeste Lui care a îngaduit încercarea, si se învinovatesc pe sine si primeste certarea cu inima buna, purtându-se ca David cu Semei, sau ca Iov cu sotia sa. Nebunul însa roaga pe Dumnezeu sa-l miluiasca; dar mila nu o primeste, fiindca nu a venit precum a voit el, ci precum doftorul sufletelor socotit ca e de folos. Si de aceea se face nepasator si se tulbura si uneori se razboieste aprins cu dracii, alteori huleste pe Dumnezeu; astfel aratându-se nemultumit, nu primeste decât bâta.

Etienne Balsan

Cred că foarte puțini dintre cei ce mi-au văzut titlul articolului știu cine a fost Etienne Balsan. Mi-e teamă că cel mai la îndemînă mi-este să vi-l prezint ca amantul lui Coco Chanel. Deși prin anul 1905 situația părea alta: ea, Coco Chanel ,  era o orfană în viața baronului. Acum,  Qui n a pas vu Coco?

Și exemplele pot continua. În Varșovia anilor 1885, o guvernantă pe nume Maria se îndrăgostește de Kazimir, fiul cel mare al familiei. Iubirea neacceptată de familia ce are concepții elitiste o dezamagește pe singura femeie care a luat premiul Nobel de două ori, Marie Curie.

Exemple pe care, în mod  surprinzător, le putem găsi și în zilele noastre. Deși circulă atîtea articole de psihologie pe internet, deși suntem mai interesate  de dezvolare personală se pare că încă avem probleme precum aceea de a nu fi acceptate de familia lui. Și se întîmplă și la case mari. Acolo unde educația ar trebui să genereze un comportament orientat spre o armonie a relațiilor.

Religia, rasa, banii , educația sunt motivele care pot împiedica legitimarea unei iubiri. Ne putem întîlni cu o mamă italiancă prea cicălitoare, o mamă indiancă ce vrea dotă, o mamă evreică prea griulie. Acestea sunt stereotpuri dar în Italia soția are dreptul la o separare legală dacă soțul nu-și previne mama să nu le invadeze locuința iar închisoarea din Delhi are o aripă numită aripa soacrelor criminale.

Evident că nici nurorile nu sunt nevinovate. Și ele pot avea neajunsurile lor.

Dar există și soacre iubitoare. Și nurori iubitoare. Și un soț ce merită această reciprocitate afectivă.

Am scris aceste rînduri cu gîndul la tine, draga mea M. Îmi pare rău că încă nu a văzut că tu ești o mică lume magnifică.

femeie-tanara-femeie-in-varsta

Melancolia și pătratul magic

Pe tabloul numit Melancolia a lui Albert Durer este desenat pătratul magic:

16 3 2 13
5 10 11 8
9 6 7 12
4 15

 

14 1

 Și ca o curioziate în plus cele două numere centrale de pe ultima linie alcătuiesc numărul 1514, reprezentînd anul pictării tabloului.

melencoliagesamt 220px-Albrecht_Dürer_-_Melencolia_I_(detail)